Urmare a unui conflict de principii cu dl.presedinte Adrian Podar, am decis sa-mi dau demisia din pozitia de Cenzor ales de Adunarea Generala a Membrilor Asociatiei PAS CU PAS. Aveti mai jos documentul oficial transmis asociatiei pe 30 martie 2010, urmand ca demisia sa-si faca efectul incepand cu 1 mai 2010.
Pentru a nu lasa lucurile confuze si pentru a nu lasa loc de barfe si speculatii inutile, am sa prezint si explic aici, celor interesati, motivele ca au stat la baza hotararii mele de a-mi prezenta demisia dupa 6 luni de activitate intensa in favoarea copiilor si a parintilor de la clasele Step By Step.
In cele ce urmeaza am sa va rog sa priviti cu ingaduinta eventualele mele exprimari stangace, caractere lipsa sau in plus, exprimari mai putin clare, uneori poate prea lungi, stufoase sau chiar marcate de o interpretare persoanala. Va invit sa cautati si sa gasiti in cele de mai jos dorinta mea de va prezenta cu sinceritate lucrurile intr-o lumina cat mai clara si completa cu scopul de a va informa cu exactitate.
In esenta, mi-am dat demisia deoarece am considerat ca presedintele asociatiei parintilor trebuie sa aiba o pozitionare si o activitate clara in favoarea copiilor si parintilor membri ai asociatiei pe care o conduce si abia apoi in interesul personal si in ultimul rand al scolii/profesorilor/invatatoarelor. A intreprinde doar demersuri care te fac popular si a evita implicarea in probleme care ti-ar putea aduce neplaceri personale, dar care ar fi benefice pentru majoritatea celor 192 de membri, inseamna o pozitie duplicitara si interesata sau cel putin fricoasa. De aceea mi-am dat demisia. Nu doresc sa lucrez sub comanda unui presedinte slab, duplicitar, care te lasa balta la greu si care, daca il avantajeaza pe el, iti trage si presul de sub picioare. Daca doriti sa cunoasteti detalii, citi mai departe, dar va avetizez ca va fi un mesaj lung. Daca nu, puteti sari direct la articolul urmator: “Probleme nerezolvate si care vor necesita implicare din partea Dvs, inclusiv situatia de la Holod”
Spre dezamagirea mea profunda, dl. Presedinte Podar o data ajuns Presedinte, a inteles sa sustina interesele tuturor membrilor doar daca acestea coincid cu interesele personale sau daca nu-i afecteaza interesele personale. In toate dezbaterile aprinse cu conducerea scolii, a preferat sa taca, sa aiba o pozitie pasiva, doar sa consemneze ce se discuta, dar fara sa-si exprime niciodata pozitia clara sau un punct de vedere care sa-l implice. Si-a facut cunoscute pozitiile doar indirect, transmitandu-mi mie ce considera dansul ca ar trebui facut si cum ar trebui facut (lucruri interesante de multe ori), dar cand sa-si sustina in plen pozitia o intorcea ca la Ploiesti. Ca urmare a faptului ca eu am ales sa dau curs neconformitatilor remarcate si transmise mie, in repetate randuri de dl.Podar, la un moment dat acesta a sustinut ca baitelul sau a inceput sa fie neglijat de invatatoare, ca dansul si sotia dansului este hartuit ba de persoane din conducerea Seminarului Greco-Catolic care l-au abordat cu formulari de genul: “vezi Adriane de partea cui te pozitionezi” (am citat din cele declarate de dl.Podar), ba de colegi de la Liceul Greco-Catolic care nu-l mai saluta de cand e presedinte al asociatiei. Cand am propus, intr-o sedinta cu dl.director Andrei Cristea si cu Preasfintitul Virgil Bercea, sa lamurim natura acestor hartuieli si eventual cine sunt cei care-l intimideaza, dl.Podar a sarit imedit ca “nu mai sunt probleme, ca a vorbit cu Andrei (directorul n.a.) si totul e lamurit” si nu mai e nimic de discutat. In finalul sedintei, am inteles de la PS Virgil, ca totul se datoreaza unor greseli profesionale din trecut ale d-lui Podar, greseli pe care colegii dansului, din pacate, desi nu este crestineste, nu sunt inca pregatiti sa-l ierte.
In alte abordari „sensibile”, de exemplu cea legata de necesitatea ca invatatoarele sa fie printre copii, sa-i supravegheze sau chiar sa serveasca masa la aceeasi masa cu copiii, atat la gustare,cat si la pranz, dl.Podar a preferat „sa stea deoparte” intr-o pozitie de non-combat, iar la un moment dat chiar sa se pozitioneze impotriva asociatiei a carei presedinte era, semnand o scrisoare de protest impotriva conducerii asociatiei din care face si dansul parte, impreuna cu alti cativa parinti incitati la randul lor de cateva invatatoare nemultumite ca trebuie (la cererea Comitetului Director si a mea personal) sa serveasca masa impreuna cu copiii si sa-i supravegheze pe acestia (100 de copii) in timpul servirii mesei. Aceast gest de subminare a asociatiei a carei presedintea a fost numit de Comitetul Director a pus capat increderii mele in persoana dansului si asa subrezite de ascunderea acelui detaliu cu greselile din trecutul carierei sale de profesor al Liceului Greco-Catolic care il fac vulnerabil in raport cu administratia scolii si chiar cu colegii dansului. Dl.Podar stiind ca are o relatie delicata cu conducerea scolii (a carei subordonat este), a preferat totusi sa ascunda Comitetului Director aceasta vulnerabilitate ce-l punea intr-o pozitie de non-combat cu conducerea Liceului Greco-Catolic si chiar cu colegii mai vechi. Aceasta ar fi trebuit sa-l determine sa nu accepte pozitia de presedinte sau sa daca o accepta sa o accepte cu rezerve, dar sa ne comunice din start care pot fi punctele sale slabe si implicit ale asociatiei in raport cu administratia scolii. Eu personal si d-na Angela Lupşea l-am intrebat in repetate randuri daca postura de subordonat al d-lui Andrei Cristea i-ar putea crea probleme in calitate de presedinte al Asociatiei Pas cu Pas. A negat de fiecare data. Cand am aflat ca a si semnat o scrisoarea de protest la adresa Comitetului Director din care face parte am decis sa ma disociez de dl.Podar ca presedinte al asociatiei.
Sigur ca, omeneste l-am inteles pe dl.Podar, am inteles ca nu putea sa aiba pozitii antagonice/conflictuale cu directorul sau pe linie profesionala, dar nici sa taci si sa nu spui nimic din tot ce nu merge cum trebuie in scoala nu e bine primit, mai ales ca Directorul chiar s-a dovedit o persoana foarte deschisa. Nu aceasta este atitudinea care se asteapta de la presedintele unei asociatii a parintilor. De asemenea, omeneste pot sa-l inteleg pe dl.Podar ca nu-si doreste o pozitie conflictuala cu invatatoarele de la clasa unde invata fiul sau invata, ca nu cumva acestea sa treaca la “represalii” la adresa copilului. Ceea ce teoretic este posibil, nu ar fi primul caz, nici macar la noi in scoala, ca atunci cand un parinte are pozitionari critice la adresa Doamnei sau care i-ar putea afecta Doamnei interesele sau comoditatile, pasul 2 ar fi sa neglijeze sau chiar hartuiasca/intimideze/umileasca fiul sau fiica, celui care a indraznit sa deschida gura. Dar ca Presedinte al asociatiei parintilor, trebuie sa stii ca de aceea ai fost investit cu incredere in pozitia de presedinte ca sa-ti asumi in primul rand problemele altora/parintilor/copiilor si sa le rezolvi favorabil. Nu poti sau nu vrei sa-ti risti interesele personale, iti dai demisia, dar nu ramai “cu fundul in doua luntre”.
In acest context de neincredere si tensiune, i-am cerut (in februarie 2010) d-lui Podar ori sa-si clarifice problemele din trecut cu conducerea liceului al carui angajat este, precum si problemele cu invatatoarele de la clasa dumnealui ori sa-si dea demisia. Nu a facut nici una nici alta, preferand sa se ascunda in spatele functiei de presedinte non-combat si, si mai grav, sa spuna ca nu-si da demisia din functia de presedinte pentru ca Preasfintitul nu-i da acordul, iar dansul este preot si are o altfel de abordare. No comment!
Iata motivele pentru care am inteles sa nu-mi mai pierd vremea si energia intr-o organizatie toxica, in care presedintele (preot printre altele) tine de scaun cu orice pret, iar membri Comitetului Director nu-l demit pentru ca sa nu faca valva, “sa nu se interpreteze” cum spunea un membru al C.D.., iar episcopia daca-l sustine indirect intr-adevar, tace misterios.
Ca o dare de seama in fata Dvs pentru cele intreprinse sau/si realizate de mine in aceasta perioada, fara a fi modest, va voi enumera cele mai semnificative actiuni si rezultate ale mele in aceste 6 luni de activitate in serviciul Dvs:
• am destructurat inertia in care se afla asociatia si am creat premisele unei functionari normale, in concordanta cu statutul si scopul acestei asociatii.
• Prin demersurile si presiunile mele am creat premisele unor alegeri democratice si transparente in asociatie, in urma carora s-a ales un Comitet Director (primul dupa 9 ani de existenta al asociatiei, desi prin statut ar fi trebuit sa fie cel care delibereaza si ia decizii), format din 5 persoane. La randul sau Comitetul Director a ales dintre membri sai un nou presedinte, in persoana d-lui Adrian Podar. Am sustinut cu incredere si entuziasm candidatura d-lui Podar. Am apreciat ca tripla sa calitate de Tata, Profesor si Preot, poate fi una benefica unei functionari armonioase si eficace a asociatiei (azi nu mai cred acelasi lucru), motiv pentru care timp indelungat am fost cel mai fervent sustinator al domniei sale.
• Am facut demersuri si chiar presiuni pentru ca meniul, dar si servirea mesei sa se imbunatateasca substantial, inclusiv am intrat in conflict cu doamnelor invatatoare pentru ca le-am cerut pe un ton imperativ sa supravegheze copiii in timpul mesei si chiar sa serveasca masa impreuna cu copiii si nu separat, asa cum era practica pana atunci. I-am adus sorei Maria Tereza (administratoare cantinei) un consultant in organizarea de cantine de mari dimensiuni, i-am pus la dispozitie liste de preturi si furnizori de alimente, iar dl. director Cristea i-a oferit si sfaturile unui nutritionist, pentru ca in cele din urma meniul sa fie corect structurat din punct de vedere al unei nutritii sanatoase, iar mancarea serivita pentru copii sa fie si gustoasa si aspectuoasa.
• Am cerut imperativ o banalitate, dar totusi importanta pentru viata de zi cu zi, sa se schimbe aerisirea de la toaleta si holul cladirii de pe Magheru, pentru a nu mai fi nevoiti ca diminetile copiii si parinti sa suporte mirosul greu de varza murat care venea din pivinita (desi au existat cereri in acest sens de 6 ani nu s-a schimbat nimic pana la interventia mea abrupta si insistenta).
• Am facut primele demersuri pentru modernizarea salii de sport de
pe Magheru, in special pentru dotarea cu pardoseala elastica necesara protectiei ligamentelor copiilor. Proiectul este in curs de realizare cu sprijin si finantare mixta: episcopie+primarie. De managementul acestui proiect se ocupa in continuare d-na Lupsea.
• Am structurat si creat proceduri de lucru transpatente privind incasarile si cheltuirea banilor membrilor, inclusiv instituind regula ca fiecare clasa sa dispuna dupa cum doreste de banii propri disponibili (pana acum banii erau la comun si, unii contribuiau, iar atii cheltuiau, fara sa existe evindente clare si detaliate privind modul de cheltuire a banilor). Am creat instrumente de lucru pentru d-na Aciu, contabila asociatiei.
• Dupa refuzuri repetate, prin presiuni impreuna cu d-na Lupsea si dl.Rojan asupra d-lui Olimpiu Todorean (ex-presedinte), am cerut sa ne fie puse la dispozitie documentele financiar contabile ale asociatiei pentru a cunoaste situatia legala si patrimoniala a asociatie care trebuia preluata legal si oficial. In pasul 2, am angajat si am platit din bani proprii (ai mei si ai domnului Rojan), printr-o contributie voluntara prin asociatie, in C3, o expertiza contabila, care sa faca o radiografie independenta a situatiei financiar-contabile de la infiintarea asociatiei pana la 31 decembrie 2009, cu scopul de finaliza din punct de vedere juridic preluarea in cunostinta de cauza de la vechea conducere (dl.Olimpiu Todorean) la actuala conducere (Comitet Director+Presedinte), precum si pentru a stii ce este de pus la punct din punct de vedere juridica/legal sau procedural in perioada urmatoare.
• Am deschis acest blog unde parintii, dar si lumea intreaga poate sa afle, in mod transparent, informatii despre evenimentele ce se petrec la clasele Step by Step din Liceul Greco-Catolic Oradea, aratand si lucrurile frumoase si mai putin frumoase, aratand ca suntem o organizatie vie, cu probleme (pe care ni le asumam fara sa le ascundem asa cum se mai obisnuieste), dar si cu succese remarcabile. Acest blog a permis sa se cunosca probleme ascunse ani de zile si rezolvate datorita presiunii publice (vezi supravegherea copiilor in timpul mesei de catre invatatoare, calitatea si structura meniului de la cantina, utilizarea transparenta a banilor parintilor, precum si ultima situatie cu plecarile „misterioase”, repetate, din clasa a III-a A).
In linii mari acest articol trebuia sa contina demisia mea, explicatiile sale si raportul de activitate. Cred ca a continut mai mult.
Multumesc pentru rabdarea si interesul de a citi acest mesaj extrem de lung.
Sorin Şarba.
Barsan Dan spus,
02/05/2010 @ 12:17
Am citit cu interes postarea dvs. si am cateva comentarii de facut asupra celor spuse.
Va inteleg dezamagirea pe care o aveti dar in acelasi timp consider ca trebuie sa va mai ganditi asupra deciziei. In acest moment decizia dvs. apare mai mult ca si o “fuga” decat o rezolvare a situatiei ( din punctul meu de vedere).
Sunteti printre cei care au pornit foarte dinamic in actiunea de a “aduce la viata” aceasta asociatie si tocmai din aceasta cauza decizia dvs. pare surprinzatoare. S-au realizat foarte multe lucruri intr-un timp scurt. Acest lucru pune bazele unui bun inceput. DAR…. sa nu uitam ca nu exista o parte buna si una rea. Nu am convingerea ca parintii fac tot ceea ce ar trebui in raport cu scoala cum nici scoala nu face tot ceea ce ar trebui pentru sistem. Asa ca nu putem discuta despre o vina a cuiva.
Trebuie sa avem rabdare pentru a implementa tot ce ne propunem, deoarece avem de aface si cu o rutina de mult instalata. Stim cu totii ca obisnuinta este a doua natura.
In alta ordine de idei orice decizie la nivelul asociatiei trebuie corelata cu cadrele didactice. In acest fel apar solutiile cele mai bune pentru copii nostrii. Aceasta sincronizare si implementare necesita timp si rabdare.
Ce este sigur: faptul ca este o noua baza de plecare, exista disponibilitate din partea tuturor….. ne mai trebuie rabdare si consecventa.
Consider (ca si o parere personala, evident) ca trebuie sa va mai ganditi asupra deciziei.
Va doresc o zi minunata.
Sorin Şarba spus,
02/05/2010 @ 16:52
@Dan Barsan
Va multumesc pentru comentariu si incurajari dl.Barsan. Apreciez foarte mult faptul ca v-ati facut timp sa cititi pe indelete cele scrise de mine.
Intr-adevar rabdarea nu este punctul meu forte. Am pornit intr-adevar foarte dinamic sau cum se spune “in tromba” si m-am stins destul de repede. As fi continuat, impotriva dificultatilor si obstacolelor majore, daca as fi receptat o preocupare si o receptare pozitiva a demersurilor noastre din partea restului de 189 de cupluri de parinti din cele 192 membri (m-am eliminat pe mine, dl.Rojan si d-na Lupsea, cei care ne-am asumat rolul de “muncitori” calificati si voluntari intru binele tuturo celor 192 de membri).
Asa cum bine ati spus in comentariul dvs, “parintii nu fac tot ceea ce ar trebui in raport cu scoala, cum nici scoala nu face tot ceea ce ar trebui in raport cu copiii/parintii”. In realitate, multa lume implicata in aceasta ecuatie complexa, EDUCATIA SI INSTRUIREA COPIILOR IN SCOLILELE PUBLICE, de fapt doar mimeaza interesul si precouparea pentru instruirea si educatia copiilor. Practic peste 90% dintre cei implicati in educatia si instruirea copiilor (parinti si scoala deopotriva) sunt interesati doar de confortul personal, iar restul este doar “mult zgomot” pentru nimic. Parintii, cu exceptia unor mame si a catorva tati, prefera rolul de spectatori, asteptand ca scoala si cei cativa 3-5 parinti din fiecare clasa care se implica, sa faca TOTUL, iar copiii sa le iasa instruiti fara ca ei sa-si strice tihna zilnica si anuala si, cu putin noroc, sa iasa chiar educati din scoala. Gresit! Scoala, si aici nu ma refer neaparat doar la LGC, asteapta pasiva si relativ indiferenta ca parintii sa faca TOTUL: dotare, remunerare suplimentara a invatatoarelor etc. Gresit! FARA IMPLICARE RESPONSABILA a celor 2 parti, vor iesi in continuare din scoala copii lipsiti de maniere si educatie elementara, avand o instruire rudimentara. Dar, ca norocul, la mijloc sunt invatatoarele, cateva. O minoritate dintre acestea, din motive necunoscute, chiar isi merita titulatura neoficiala de DOAMNE. O minoritate dintre invatatoare lucreaza cu pasiune, consitinciozitate, responsabilitate si respect pentru parinti in general si copii in special. Cine are norocul si priceperea sa-si plaseze copilul la o astfel de invatatoare, a rezolvat ecuatia. Restul vor ramane cu niste copii cu o educatie si instruire de tip Schweitzer.
Asa ca dl.Barsan, va felicit pentru ca ati avut norocul si priceperea sa aveti copilul in clasa DOAMNEI invatoare CRISTEA, motiv pentru care nu va trebui sa va bateti capul si nici sa va expuneti prea mult nici dvs si nici restul parintilor, desi mai sunt unele mici detalii de rezolvat si la clasa dvs.
In ce ma priveste, voi cauta sa “navighez” urmarindu-mi, promovandu-mi si protejandu-mi propriul interes (asa cum e trendul) si timpul alocat Asociatiei Pas cu Pas, pana de curand, sa-l ofer copilului meu, care de altfel, mi-a si reprosat de cateva ori, vazandu-ma serile ca tot lucrez pentru scoala si asociatie, spunandu-mi: “tata, dar mai lasa scoala mea si ocupa-te si de mine!”.
Asadar, cum nu am un profil de misionar, prefer sa-mi investesc rabdarea limitata, timpul si consecventa pentru persoane, cauze si organizatii care constientizeaza ca au nevoie si apreciaza resursele oferite de mine. Lumea (parinti, scoala, profesori si chiar Episcopia Greco-Catolica ) pana cand nu va simti ca o arde, ca o doare, nu va iesi din inertie si indiferenta cu care s-a obisnuit, iar aste e posibil sa mai dureze 20 de ani. Inca avem, promovam si sustinem, in scoala si in familie, o mentalitate obedienta si “construim” copii cu personalitati care-si asuma obiective marunte, de supravietuitori. Inca nu suntem dornici si nu suntem pregatiti sa promovam si sa apreciem beneficiile unei atitudini demne, a unei gandiri critice, a asumarii unor obiective importante in viata, elemente care sa-i caracterizeze pe copiii nostri, atata timo cat noi continuam sa ramanem prizonerii unei atitudini umile, a unei gandiri uniforme, marunte si obediente. Faptul ca unii dintre noi, am ales o scoala catolica si sistemul step by step, cu speranta ca acesta va face ceea ce a promis, nu e o garantie ca vom avea niste copii luminati, atata timp cat noi suntem pasivi, tematori, suspiciosi, orgoliosi, de multe ori condusi de invidie si aproape niciodata dispusi sa ne asumam erorile. Cum suntem romani si inca ne furam caciula unii altora, sansele ca pruncii nostri sa iasa altfel decat suntem noi sunt relativ reduse.
Iata motivele pentru care decizia mea de a demisiona nu are cale de intoarcere, desi sincer, m-a bucurat si mi-a picat bine, postarea dvs de sustinere si incurajare. Multumesc frumos!
Toate cele bune!
Sorin Şarba.
Dan Barsan spus,
03/05/2010 @ 08:47
Schimbarea mentalitatilor este un proces indelungat care consuma eforturi enorme atat de rabdare si perseverenta cat si de comunicare continua.
Sa stiti ca pot face comparatie intre elevii acestui liceu si alti copii din sistemul clasic si marturisesc ca este o diferenta enorma. Ma felicit in fiecare zi ca am ales acest sistem, la aceasta scoala. Copii nostrii sunt pe cel mai bun drum. Spun acest lucru cu scopul unei “usoare” comentarii la cele spuse de dvs.
Am sa inchei comentariul meu cu cateva vorbe care sper sa va readuca dorinta de implicare:
– nu conteaza daca cei 198 de parinti se implica sau nu; (pentru moment…..)
– nu conteaza daca acestia sau altcineva apreciaza eforturile celor 3 (pe care i-ati enumerat…);
Daca un singur COPIL este beneficiarul acestor eforturi – atunci cu SIGURANTA efortul a meritat, cu sau fara aprecierea celor din jur.
Imi permit sa va sugerez ceva: alegeti in mintea dvs. un copil pentru care merita sa luptati si este suficient.
Sa-mi iertati indrazneala acestor vorbe, dar cred ca inca mai aveti suficiente resurse (sufletesti, desigur) pe care sa le oferiti acelui copil, indiferent de aprecierea celorlalti.
Va doresc o zi frumoasa si ganduri bune.
Dan Barsan.
Sorin Şarba spus,
04/05/2010 @ 10:04
@ Dan Bârsan
Dl.Barsan, da asa ar trebui sa functioneze. Doar daca in cazul unui singur copil actiunile mele au fost utile si ar trebui sa merite sa continui. Pe principiul acesta am si mers pana acum. Si sunt convins ca actiunile mele au prins bine chiar multor copii si ma bucur pentru aceasta si nu astept nici recompensa si nici recunoastere. Eventual ma astept sau chiar am pretentia nu fiu injurat. Dar de aici incolo, atat parintii acestor copii, cat si episcopia greco-catolica, trebuie sa fie dispusi sa-si puna pielea la bataie, inclusiv reputatia si tihna netulburata de pana acum.
Si eu am ales Step by Step cu convingerea ca ofera copilului meu un cadru, un context care sa nu-i inhibe abilitatile native, in special spontaneitatea, creativitate, increderea in sine. Ceea ce, nu pot sa ma plang, nu i le-a reprimat si nu i le inhibat, cel putin pana acum. Totusi, nu inseamna ca nu sunt multe-multe lucruri, multe practici de neacceptat si care inca asteapta solutionare urgenta. Nerezolvate la timp sau trecute cu vedere, in timp pot degenera si aduce grave prejudicii structurii emotionale a copiilor nostri. Si aici as da doar un exemplu, pe care sunt convins ca-l cunoasteti si dvs: “SECRETUL CLASEI”. Un “intrument”/metoda de lucru cu copiii extrem de daunatoare, despre care parintii au aflat dupa mai bine de 1 an de utilizare ei cu relativ succes, pastrand in interiorul clasei (strict secret intre invatatoare si copii) lucrurile urate/nepermise pe care le facea invatatoare cu copiii. Cand totusi parintii au aflat, a ramas tot un secret al clasei respective , de aceasta data intre invatatoare pe de o parte si parinti si copii de cealalta parte. Restul invatatoarelor nu au fost informate despre aceasta practica ilegala si imoral in acelasi timp. Daca parintii si directiunea nu ar fi ascuns sub pres aceasta uratenie, s-ar fi putut crea premisele unei corectii generale, o buna oportunitate de evolutie. Dat ca exemplu negativ, dar insotit si de o solutie, restul invatatoarelor ar fi aflat ca astfel practici ce pot aduce grave prejudicii de reputatie scolii in general si step by step in special, ca sa nu spun de ranile emotionale invizibile din sufletele copiilor, pot fi si sunt sanctionate atat de corpul profesoral, cat si administratia scolii, inclusiv de catre episcopie daca vreti. Practica “ascunderii sub pres” si a protejarii de oprobiul public sau institutional a celor care gresesc grav, nu face dacat ca la un moment dat situatia sa explodeze, cand te astepti mai putin si cu consecinte mult mai grave (vezi si situatia neplacuta in care se afla in acesta perioada chiar Papa, care i-a protejat ani la rand pe preotii si inaltii prelati pedofili).
De aceea, dl.Barsan pana nu constat ca la nivel de episcopie greco-catolica se constientizeaza importanta tratarii cu maxima responsabilitate a acestor “mici derapaje”, si nu se adopta/impune cu vointa politica (daca vreti) un Cod de Conduita si Bune Practici, care sa aiba desemnata o persoana sau un grup de persoane cu un trecut si reputatie impecabila, care sa urmareasca punerea in practica si respectarea sa, consider ca e o pierdere de vreme si de resurse din partea mea (cu riscul de a parea egoist si poate arogant) sa spun si fac lucruri care nu sunt treaba si responsabilitatea mea. Atata timp, cat “trenule e lasat sa mearga pe sine de la sine, din inertie”, fara sa existe o preocupare reala si serioasa din partea episcopiei de a gasi o locomotiva si o echipa de mecanici si cunductori priceputi, pasionati, buni crestini in simtiri si manifestari si se prefera sa se mearga in continuare pe mentalitatea de “supravietuitori” si pe “mai rau sa nu fie”, iar parintii stau si asteapta para malaiata in gura lui natafleata (ca doar programul e pana la 4 si totul e si relativ ieftin), nu cred ca eu as putea face mai mult decat am facut, in afara de a tulbura linistea celor care se simt mai mult decat confortabil in actuala stare de fapt.
Stiu ca e greu sa incepi o lucrare noua, pentru ca nu stii cum se termina. In plus necunoscutul si nesiguranta te “paralizeaza” motiv pentru care parintii nu-si asuma riscul de a se pune rau cu invatatoarele/scoala/epsicopia de teama repercusiunilor asupra propriilor copii. Episcopia prefera sa pastreze/conserve actuala stare de fapt, pentru ca e comoda si inca nu a explodat mamaliga. Dl. Director Cristea chiar daca ar indrazni dansul sa faca ceva ( si a incercat si a si reusit mai multe decat m-as fi astepta), daca nu simte ca are in spate vointa si sustinerea ferma si explicita a episcopiei, normal ca n-o sa se puna de-a curmezisul. Inca se merge pe ideea, ca o mana spala pe alta, iar daca esti si greco-catolic si te vede cine trebuie pe la slujbe sau actiuni organizate de biserica, ai un CEC in alb si masa de pranz platita. Basca, daca esti preot greco-catolic sau esti profesor de sport si ai frate preot greco-catolic. Iartata sa-mi fie indrazneala, dar preotii totusi nu sunt Isus Cristos si cel putin din partea mea nu au un CEC in alb, doar pentru ca poarta sau nu haina preoteasca si ofera un serviciu religios, relativ bine recompensat de altfel. Abuzul de pozitie sau incredere e la fel de blamabil si pentru lumea clericala ca si pentru cea laica, de aceea e responsabilitatea clerului greco-catolic si nu numai, sa arate ca e in slujba noastra si nu invers. Cum bine spunea un fost om de afaceri roman, Adrian Stanciu: “Nu e nevoie să fii vinovat de ceva ca să fii responsabil, dar … e nevoie să fii responsabil dacă eşti vinovat “ (ca sa nu fiu acuzat de partizanat religios, va voi spune ca sunt catolic)
Acestea fiind spuse, trebuie sa va spun ca DA, mai am resurse sufletesti pentru a le oferi unui copil sau chiar mai multora, dar, cu riscul de parea lipsit de modestie, mai am si un dram de discernamant incat sa directionez cu preponderenta aceasta resursa (limitata ca orice resursa) pentru acele zone unde ar putea da rodul cel mai bun. Asta nu inseamna, ca nu voi sprijini in continuare LGC, copiii, unele invatatoare si pe dl.Cristea in limita de timp si minte limpede care-mi mai ramane disponibila.
Sa auzim numai de bine!
Sorin Şarba.
Dan Barsan spus,
05/05/2010 @ 08:23
Imi permit sa fac comentarii, in continuare.
Sincer, cred ca amestecam lucrurile destul de mult.
D.p.m.d.v. nu trebuie amestecate atat de mult cele doua caractere ale scolii: cel confesional si cel de instructie.
Daca avem un ” teren ” unde putem activa real, acela este cel al instructiei, al educatiei propriu-zise. Scoala trebuie comparata cu celelalte scoli din oras. Forma de educatie o vom compara cu celelalte forme de educatie din oras, etc.
Aici este locul nostru unde ne putem implica activ. Ce avem de facut, cum impartim sarcinile intre cei care doresc sa se implice, ce sprijin vom avea din partea directiunii si al cadrelor didactice, etc.
In ce priveste caracterul confesional – nu cred ca este o latura unde noi avem ce spune prea multe. Faptul ca scoala este sub tutela confesiunii greco-catolice atrage beneficii enorme – am sa enumar cateva:
1. participarea la slujbe, acolo unde se stabilesc legaturi intre preot si copii nostri in mod direct (atat vizual,auditiv si fizic) atrage beneficii asupra caracterului (de altfel in continua formare), asupra mentalitatilor si automat asupra comportamentului copiilor nostrii. Cunosc adolescenti care s-au format in acest mediu si – credeti-ma – este o diferenta intre ei si ceilalti adolescenti de varsta lor “de la cer la pamant”.
2. orele de religie, care intregesc cunostintele copiilor si care nu au un caracter optional ci obligatoriu este un alt beneficiu adus copiilor.
3. impunerea unei tinute frumoase si decente obligatorii este din nou un alt mare beneficiu (chiar daca copii nu sunt chiar incantati…- adolescentii..);
4. in scoala exista o stare, o atmosfera a spiritului confesional care, din nou, face foarte bine……
5. etc.
Prin enumerarea doar a catorva elemente ale caracterului confesional ne diferentieaza total fata de alte scoli. Si ne diferentieaza pozitiv, copii nostri avand deja “un teren curat” si o atmosfera care transforma copilul intr-un om adevarat si nu intr-un individ. Un om cu caracter, cu principii in viata si cu valori adevarate pe care sa le respecte. Aceste transformari interioare ale copilului nu se petrec la scoala din coltul blocului meu (unde am refuzat sa-l inscriu ptr. ca l-ar fi format intr-un individ si nu intr-un om, desi mi-ar fi fost mult mai comod…).
Din cate stiu eu, Episcopia ajuta financiar foarte mult scoala, ca si o completare a actiunii acesteia.
Va intreb…… unde, cum si de ce ar trebui sa avem o interventie, aici?
Personal, nu ma intereseaza cine cu cine este ruda, ce face preotul nu stiu care….
Cred ca rolul nostru este in partea de instructie a copilului si nu actiunile Episcopiei.
D-le Sarba, eu nu cred ca daca eu – ca si parinte – nu sunt vazut la slujbe, copilul meu sufera la clasa. Invatatorele nu au un comportament diferit fata de copii, tinand seama de aceste elemente. In schimb, cred ca noi ca si adulti avem aceasta
impresie.
Sa ma iertati, nu doresc sa fiu moralist, dar eu nu amestec cele 2 caractere ale scolii atat de mult. Le vad ca completari reciproce, benefice.
In concluzie,ar fi foarte bine daca s-ar gasi mai multi parinti care sa se implice in asociatie si in rezolvarea problemelor acesteia.
Cu toata stima, va doresc o zi minunata.
Dan BARSAN.
Dan Barsan spus,
05/05/2010 @ 08:29
Imi cer scuze, dar trebuie sa fac o corectura:
“…….. Le vad ca SI completari reciproce, benefice……….”
Florin Rojan spus,
06/05/2010 @ 08:29
stimati colegi,
chiar daca sunt deacord in anumite (multe) privinte cu colegul meu domnul Sarba (ma refer la acelea care tin de scoala/sistem samd si nu la cela care tin de biserica) sunt absolut deacord cu colegul meu , domnul Barsan. nu trebuie sa includem in aceste ecuatii si biserica.
Cu atat mai mult cu cat Biserica , prin PreaSfintia Sa , s-a aratat deosebit de dispusa sa sprijine scoala, elevi respectiv parinti in actiunile pe care le pot intreprinde in folosul elevilor si a scolii. Pot spune ca nu doar s-a aratat dispusa ci chiar s-a implicat in anumite activitati – si a facut-o foarte bine !
In concluzie cred ca putem face mai mult (sau si altceva) decat sa nu fim deacord cu ceva sau cu altceva. Sihur ne pot deranja anumite aspecte dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne deranjeze atat de mult incat sa nu dam cea ce putem mai bine pentru copii nostri.
Am sa continui cu o intrebare retorica adresata tuturor celor aprox 190 de parinti (mai exact aproape 190 ori 2 parinti) evident inclusiv mie :
Ce am facut / ce ati facut pentru copii nostri ? oare e destul ? oare nu putem mai mult ? aceasta intrebare nu se refera la cea ce am facut/facem fiecare dintre noi acasa . Se refera la ce am facut fiecare dintre noi pt educatia copiilor nostri dpdv institutional. Se refera la acel ”angajament” pe care l-am semnat cum ca ne vom implica!
Personal raspund ca nu am facut destul si ca puteam mai mult !
Cred ca fiecare dintre noi am putea aloca timp astfel incat in urma acestor alocari procesul de educatie a copiilor nostri sa castige.
Pana la urma ce vrea aceasta ”retorica” ? sa ne implicam fiecare (cat mai multi) cat putem mai bine pt a creste cat mai frumos , armonios acesti copii ai nostrii (as fi vrut sa subliniez asta, dar nu am instrumente pentru asta)
cu speranta,
Florin Rojan
II-A
Sorin Şarba spus,
14/05/2010 @ 06:14
Aceasta si era ideea dl.Rojan. 98% dintre parintii care nu se implica deloc. Oare de ce? Chiar toti sunt ocupati sau dezinteresati, asa cum circula barfa promovata cu asiduitate de corpul profesoral?
Eu cred ca totusi mai mult de 20% (adica minim 38 de parinti din cei 190/192) sunt interesati in mod real de educatia propriului copil si de ceea ce se intampla in scoala, doar ca sunt descurajati de atitudinea indiferenta, inchisa si uneori real ostila a institutiei prin toate formele ei de manifestare (administratie, corp profesoral si chiar asociatie a parintilor pana mai acum 6 luni). Apoi, parintii percep ca scoala isi doreste ca ei sa se implice STRICT FINANCIAR, dar in rest sa nu-si bage nasul, iar cand totusi indraznesc sa si-l bag, repede li “se da peste nas” (vezi cazul cu d-na Lazar, dar mai sunt cazuri dupa cum bine stiti/stim). Cam astea sunt motivele pentru care parintii care ar dori sa se implice in mod real, renunta totusi repede si se restrang doar la a-si gestiona cat mai bine posibil situatia propriului copil, fara sa-i mai intereseze contextul/mediul.
Cu tot respectul pentru actiunile pozitive ale Preasfintitului Virgil, nici dansul, in calitate de “pastor” al acestei insitutii, nu a definit nicodata concret in ce fel doreste implicarea parintilor in scoala. Apoi, faptul ca dansul tolereaza, protejeaza si poate chiar promoveaza in scoala mediocritatea si duplicitarismul, nu e un fapt care sa incurajeze implicarea parintilor. Eu de ce as crede ca doreste implicarea reala a parintilor, mai mult decat financiar sau ajutand materialiceste? Dupa cum bine ati constatat, practic Preasfintitul nici nu prea are autoritate in scoala sau cel putin printre invatatoare. Le-a cerut sa vina sa lucreze in decembrie cand cu ele 4 zile neplatite si nici ca le-a pasat. Le-a cerut sa manance impreuna cu copiii, sa-i suprvegheze in timpul mesei si sa-i invete sa manance cu cutitul si furculita, minunea a tinut 3 saptamani. Eu inteleg ca in calitate de inalt prelat nu poate sa taie in carne vie, ca modul de a actiona este mai fin si preocupat de armonie, dar nici sa incurajezi sa stea alaturi oameni cu comptente reale si dovedite cu diletanti, superficialii si carieristii fara acoperire, in speranta ca cei din urma vor invata de la cei dintai. Iar cand diletantii aspira si la pozitii de conducere sau chiar conduc (si nu ma refer aici la dl.Cristea) si ii incurajeaza sa ramana pe pozitii fara sa le ceara si rezultate si o anumita conduita, ma pune serios pe ganduri. Iata de ce, am spus ca episcopia trebuie sa spuna si sa arate clar si concret ce fel de scoala doreste sa construiasca si sa dovedeasca prin actiuni concrete acest lucru. Altfel, pentru mine, ca unul care chiar s-a implicat profund (inclusiv deschizand si administrand acest blog), crezand ca se doreste sa se schimbe lucrurile in 6-12 luni si nu in 6-12 ani, consider ca e pierdere de vreme si ma retrag in zona parintilor pasivi institutional sa-mi vad strict de interesele mele personale si egoiste.